EuroSpeleo Image’In Festival 2014, 4rd
EuroSpeleo Forum, 9th Edition,
22-24 August 2014, Herculane, Romania

Regulamentul Concursului Internațional
Articol 1 – Generalități
Competiția este organizată cu ocazia EuroSpeleo Forum 2014, Ediția a 9-a, care va avea loc la Herculane în perioada 22-24 august 2014. Competiția se desfășoară online pe siteul www.speoarta.ro, iar expoziția lucrărilor se va organiza în cadrul manifestării la Herculane.
Fotografiile prezentate în cadrul forumului pot fi folosite de către Federatia Română de Speologie (F.R.S.) pentru promovarea speologiei, precum și în alte acțiuni ale F.R.S., fără remunerarea autorilor. F.R.S. garantează menționarea numelui autorilor, alături de lucrările reproduse. 
Fotografiile nu vor fi folosite pentru obținerea de foloase financiare pentru organizatori sau terți, iar toate drepturile de autor revin exclusiv autorilor. 


Articol 2 - Concursul
La competiție pot participa toți fotografii, amatori sau profesioniști, cu imagini din mediul speleal. Nu există taxă de participare. Juriul internațional format din cinci membri va decide câștigătorii competiției. Numele membrilor juriului va fi făcut cunoscut în momentul premierii.

Categoriile de concurs sunt:

A. - fotografie subterană (speloteme de mari dimensiuni, cavități, explorare, activitate speologică) - max. 5 imagini;
A1. - fotografie subterană DETALIU (imagini gen MACRO, speleoteme care nu depășesc dimensiunea naturală de 10 cm) - max. 5 imagini;
B. - video eseu (endocarst și/sau exocarst) - max. 2 filme sau echivalentul a 30 de minute de proiecție video;
C. - video documentar/reportaj (endocarst și/sau exocarst) - max. 2 filme sau echivalentul a 30 de minute de proiecție video;
D. - diaporama cu imagini proprii (endocarst și/sau exocarst) - max. 3 lucrări; durata maximă 20 minute/ diaporama. Prin diaporama se înțelege, sub denumire generică, orice prezentare cu imagini statice (diason, prezentări computerizate de tip slideshow);
E. - mixaje/manipulări fotografice complexe - max. 5 imagini.

Imaginile de la categoriile A, A1 și E vor fi trimise prin e-mail, la adresa concurs@speoarta.ro si vor fi insotite in mod obligatoriu de formularul de participare. Fotografiile se pot înscrie începând cu 20 IUNIE 2014 (ora 00:01). Ultimul termen de înscriere a lucrărilor este 10 AUGUST 2014 (ora 23:59). Imaginile vor fi publicate pe site-ul festivalului www.speoarta.ro fara a se cunoaste numele autorilor.

La categoriile A și A1 vor fi acceptate imagini care au suferit doar prelucrări minime (reîncadrare, corecții de luminozitate/contrast, corecții cromatice). Juriul poate să ceară fișierul original pentru confirmare. (Acesta nu va fi făcut cunoscut publicului.)

Imaginile vor respecta urmatorii parametri: format JPEG sau JPG, dimensiunea acceptata este de cel putin 2000 pixeli pentru latura cea mai mare, profil culoare sRGB. Numele autorilor nu va fi cunoscut înainte de jurizare. Orice fotografie care nu îndeplinește parametrii tehnici specificați, nu va fi luată in considerare.

Lucrările înscrise în concurs la categoriile: B, C și D si vor fi insotite in mod obligatoriu de formularul de participare și vor avea, obligatoriu, în generic numele autorului și al lucrării. Acestea vor fi trimise, în format dvd sau *.exe, prin unul dintre următoarele site-uri de curierat digital, începând cu 20 IUNIE 2014 (ora 00:01). Ultimul termen de înscriere a lucrărilor este 10 AUGUST 2014 (ora 23:59):
Transfer.ro http://s122.transfer.ro/
Wetransfer.com https://www.wetransfer.com/

Se acordă următoarele premii:

Trofeul EuroSpeleo Image’In (pentru cea mai valoroasa lucrare din cadrul Festivalului, independent de sectiunea la care a fost inscrisa).

Premiul Publicului

Primul loc la fiecare categorie (cu cel putin 10 lucrări înscrise/categorie competiție).

Vor fi descalificate lucrările (și autorii acestora) care prin tehnicile de fotografiere sau filmare folosite pot prejudicia integritatea peșterii. Vor fi descalificate lucrările (și autorii acestora) care prezintă materiale foto sau imagine video pentru care nu dețin drepturi de autor sau de folosință.
Juriul își rezervă dreptul de a nu acorda un premiu dacă apreciază ca nu există competiție la o anumită categorie.
Lucrările vor fi jurizate la categoria la care au fost inscrise de către concurenți. Juriul își rezervă dreptul de a nu acorda un premiu dacă lucrările au fost înscrise la o secțiune diferită față de conținutul real al lucrării.
Deciziile juriului sunt finale și incontestabile.

Article 3 – Expoziția
Fiecare participant poate participa cu maxim 5 imagini/categorie. Participanții se vor ocupa de panotarea lucrărilor personale în spațiile destinate de către organizatori. Organizatorii vor asigura sprijin logistic pentru panotare. Fotografiile trebuie să aibă dimensiuni cuprinse între minimum 20x30 cm și maximum 30x45cm. Fotografiile cu un raport al laturilor de 1:1 vor avea latura de minim 30 cm. Toate fotografiile trebuie să fie înrămate în rame fără sticlă sau cașerate pe suport rigid cu agățători. Fotografiile trebuie să fie identice cu cele trimise în format electronic pentru jurizare. Nu se vor putea panota alte lucrări neînscrise în concurs.

Fotografiile vor fi expuse pe toată durata forumului la Herculane, în spațiile desemnate de către organizatori. În ultima zi a forumului, 24 august, cu începere de la ora 12:00 lucrările pot fi demontate, sarcină care cade tot în grija participanților.

Articol 4
Organizatorii vor manipula cu maximă atenție lucrările expuse și nu pot fi trasi la răspundere pentru pierderea, furtul sau deteriorarea, acestora.

Articol 5
Participarea la concurs implică acceptarea acestor reguli.