EuroSpeleo Art Festival

Din dorinta de a stimula exprimarea artistica in cadrul miscarii speologice, Euro Speleo Forumul din anul acesta va gazdui si o sectiune dedicata artei EuroSpeleo Art Festivalcare va include o expozitie de pictura pe teme speologice, doua concursuri tematice, doua workshopuri si un concurs de creativitate si .... design vestimentar.

Din dorinta de a da o nota de originalitate si de stil Salonului de Cartografie din cadrul Euro Speleo Forum 2014, tema primului concurs va fi "Harta artistica".  In acest sens, va invitam sa combinati latura artistica cu cea stiintifica si sa prezentati o harta de pestera reprezentativa pentru activitatea clubului dumneavoastra, realizata artistic, in stilul hartilor de navigatie vechi. Inscrierile pentru aceasta sectiune se fac prin email la adresa sangelart@gmail.com pana la data de 15 august 2014. Va rugam sa treceti la subiect ”Inscriere Harta artistica” si in mesaj sa specificati numele concurentului, clubul de la care provine (daca este cazul), orasul si tara de domiciliu, numarul de lucrari (harti), titlul acestora si dimensiunea hartii. Jurizarea si premierea vor avea loc in data de 23 August.

A doua tema de concurs este "Speleo Artist" si este deschisa tuturor celor care vor sa prezinte lucrari artistice cu tema speologica. Participantii pot prezenta lucrari de pictura, grafica, scupltura, ceramica, lucrari textile, instalatii, sau din alte medii artistice (exceptand foto pentru care exista o sectiune speciala in cadrul EuroSpeleo Image’In Festival). Doritorii se pot inscribe prin email la adresa sangelart@gmail.com pana la data de 15 august 2014. Va rugam sa treceti la subiect ”Inscriere Speleo Artist” si in mesaj sa specificati numele concurentului, clubul de la care provine (daca este cazul), orasul si tara de domiciliu, numarul de lucrari, titlul, mediul lucrarilor si dimensiunile acestora. Jurizarea si premierea vor avea loc in data de 23 August.

Tot in cadrul acestei sectiuni se va organiza un workshop de pictura in zona expozitionala si un workshop de modelaj in argila la Grota Haiducilor din Baile Herculane. Acestea vor fi deschise atat adultilor cat si copiilor.

De asemenea in cadrul manifestarilor se va organiza un concurs de creatie vestimentara si hand-made, al carui subiect principal va fi "Cizma speologului". Daca aveti o pereche de cizme de cauciuc vechi si doriti sa va demonstrati creativitatea, va rugam sa le transformati intr-o opera de arta, acasa sau in cadrul concursului. Cele mai haioase cizme vor fi premiate cu premii surpriza. Inscrierea se va face in cadrul evenimentului, pana in data de 24 August.

Pentru mai multe lamuriri nu ezitati sa ne contactati.

Angela Szabo
EuroSpeleo Art Festival
www.angelaszabo.ro

ssos